Trupul unui bărbat, descoperit într-o clădire părăsită din Timișoara, la doar câțiva metri de sediul PSD

Trupul unui bărbat, descoperit într-o clădire părăsită din Timișoara, la doar câțiva metri de sediul PSD
Publicat: 19/07/2022, 12:33

Trupul unui bărbat a fost descoperit, marți, într-o clădire părăsită din Timișoara, pe aceeași stradă unde este și sediul PSD Timiș.

„Astăzi, 19.07.2022, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că într-o clădire dezafectată, situată pe strada Splaiul Tudor Vladimirescu din municipiul Timișoara s-ar fi găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat”, a transmis Poliția Timiș.

Polițiștii au mers de urgență la fața locului și au constat că aspectele semnalate în apelul 112 sunt reale.

„A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă „, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, notează IPJ Timiș.

Sediul filialei PSD din Timișoara este situat pe aceeași stradă unde a fost descoperit cadavrul bărbatului, respectiv pe Splaiul Tudor Vladimirescu, nr. 26.

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Splendoarea de care puțini români știu. Locul care te transpune într-o altă lume
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Graceland, celebra casă a lui Elvis Presley, a scăpat la limită de executarea silită
×